Pareri despre emisiunea Mireasa pentru fiul meu
Va invit sa va spuneti parerea despre emisiunea Mireasa pentru fiul meu de la Antena 1 si nu numai. Se accepta orice subiect de discutie, fara jigniri, discriminari sau cuvinte triviale.
Ne-mprietenim?
May 7th, 2015 at 19:41
Buna ziua tuturor!
Rodica, eu am înțeles din comportamentul lui Danut fata de Carmen dar si cu ajutorul perlelor ce le scoate pe gura, chiar si prin modul in care o tine de mana si multe altele, el nu o respecta, nu ii este draga…., iar de iubit nici atat.
Danut are nevoie in competiție de ea, de sfaturile ei, poate chiar pentru a face spectacol.
Nu este om fără de greșeală, urmăresc evoluția lui Carmen si îl doresc sănătate, minte, fericire si noroc alături de omul care o respecta, o iubeste si o face fericita.
May 7th, 2015 at 19:18
Bună ziua, tuturor celor care poposesc pe-aci, pe la căsuţa cu zorele, mai cu un comm., mai cu o observaţie, mai cu o reţetă…
Ȋncep cu evenimentul şoc al zilei, evadarea lui Petru… Ce să spun, pe mine nu mă miră şi acum poate mă ȋnţeleg şi cei care nu mi-au dat dreptate cȃnd am afirmat că nu-mi place acest băiat. Vulnerabilitatea, creată pe fondul consumului de substanţe, ȋl transformă ȋntr-un om ȋn care nu poţi avea ȋncredere si doar Ana, cu naivitatea vȃrstei ei, ȋi poate da acestuia credit nelimitat. Acest fapt nu dă şanse unei relaţii durabile Petru-Ana.
Am mai spus că nu-mi place Andrada şi, ȋn comentariile anterioare am adus argumente “elegante”, acum, după show-ul oferit aseară la petrecerea din casa fetelor, o spun pe şleau, copilul ăsta suferă de tulburare de conversie (mai demult i se spunea isterie) şi de-a lungul carierei m-am ȋntȃlnit cu o grămadă de astfel de cazuri, mai ales la fete. Mi-au atras atenţia, afirmaţia repetată de mai multe ori “mi se face negru ȋn faţa ochilor şi nu mă mai pot controla”, precum şi reacţiile exagerate ȋn urma unor conflicte avute ȋn casă. Cred că Andrada rezistă foarte greu la stresul emoţional şi atitudinea ameninţătoare pe care o are cel mai adesea, devenită acum obişnuiţă ȋn manifestările ei, a fost iniţial un scut de apărare. Mai cred că e cazul să plece acasă, iar mama ei, cu tact, să o convingă să accepte ajutor specializat. Cei care o plac ar trebui să ȋnceteze să o mai voteze, concurenţii să o nominalizeze (chiar şi cei care acum ȋşi doresc să plece acasă, dar sunt mai echilibraţi) şi ea să iasă cȃt mai repede din “lumina reflectoarelor”. Am scris ȋn comentariul de ieri că Andrada a provocat-o urȃt pe Bianca şi asta nu i-a plăcut nici lui Radu. Astăzi a spus chiar el (confirmȃnd ceea ce eu am observat), că ceea ce a făcut Andrada a avut un puternic iz de mahala şi trebuie să recunoaştem că de data asta Andrada nu a mai avut replică.
Tot de aseară “am pus-o la index” şi pe Cătălina, despre care nu am scris comentarii pȃnă acum; o dată (dar foarte puţin) pentru modul insistent ȋn care l-a abordat pe băiatul venit special pentru “petrecerea Andradei”, şi apoi (covȃrşitor), pentru sfaturile derutante şi contradictorii pe care i le-a dat lui Elly (ȋn condiţiile ȋn care, se ştie, că nu-mi place Elly de niciun fel).
Paula, ţi-am citit postarea cu sfaturile Dr. Love şi, ȋn mod subtil parcă-parcă ȋmi dai dreptate pentru comm. referitor la acel “nu pot”.
Astăzi am mai auzit pe un material următoarele: “mai bine aşa, decȃt să stai cu ea din milă sau cu teama să nu o răneşti” (citat din izvorul ȋnţelepciunii lui Dănuţ, cȃnd a comentat hotărȃrea lui Radu de a se despărţi de Andrada) şi pun ȋntrebarea, e mai bărbătesc să spui “stop, nu pot să merg mai departe” aşa cum a făcut Radu, sau să-ţi ȋnnebuneşti “iubita” cu acuzaţii nefondate, ȋncȃt sa o aduci pe ea ȋn situaţia de a spune acelaşi lucru ca şi Radu, ȋn condiţiile ȋn care ȋnăuntrul tău vrei acelaşi lucru ca şi Radu? Ce părere aveţi?
Voi reveni, funcţie de timpul disponibil, cu “sfaturile lui Petru”…pentru ştiţi voi cine, lista ar fi prea lungă.
May 7th, 2015 at 16:14
Foarte frumoase,corecte si bune sfaturile date de Petru pentru toti concurentii.Eu cred ca in acest moment,staful inca isi doreste sa-l tina pe Petru in competitie,si asta doar pentru audienta(doar asta ii intereseaza,nu sufletul omului,daca mai poate rezista sau nu)dar el chiar nu poate sa mai reziste.Petru,in ciuda aparentelor,este un baiat sensibil,poate o influenta o au si drogurile asupra creierului sau.Petru,ca multi dintre concurentii din casa este un om bun,insa trebuie sa stii cum sa te comporti cu el,sa nu-l atingi(cu vorbe)acolo unde il doare cel mai mult.Adevarul ca noi oamenii judecam pe altii foarte usor,dupa aparente,dupa unele iesiri,vorbe spuse,insa nu analizam care au fost cauzele ce-au determinat acele fapte,gesturi,vorbe.
May 7th, 2015 at 16:13
Tilduta_acum chiar merita sa faci un efort minim sa-l votezi pe www voteaza …. pe Nicu,este singurul care chiar a venit pentru casatorie,restul numai pentru bani,mie imi plac si el si d Maria,chiar ca s-ar potrivii cu Catalina!Poate incepi sa te mai uiti asa in doua in doua zile,la masina si eu doresc sa castige Simona,cu siguranta pe Nicu il elimina echipa lui,vulpoiul cel batran!
May 7th, 2015 at 15:56
O zi buna si frumoasa pentru toate lumea !
Yoyo, gresit ! Timpul trecut draga mea ! AM VOTAT pana in februarie (inceputul lu’ martie poate ). Acum nu ma mai obosesc . Eu si asa am votat doar pe net. , bani n-am pe ei niciodata ! Mi-am pus eu acest “prag”, pe care nu am depasit niciodata, pentru nici un/o concurent/a !
May 7th, 2015 at 15:51
Buna ziua dragi prieteni !
https://scontent-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xtp1/v/t1.0-9/s720×720/11146564_953417958050188_6574562675086344764_n.jpg?oh=fa83d853f99db12e6913dd9d976834e0&oe=55D4797A
https://scontent-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xta1/v/t1.0-9/11141179_987178921306300_2619768488151868960_n.jpg?oh=8bf6fad5874785d2890a812124b66a80&oe=55D8500C
https://scontent-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xpf1/v/t1.0-9/s720×720/992890_512221305493608_1950382205_n.jpg?oh=2e2121ed4f7461a3587b75a640d829f2&oe=55ABF888
https://scontent-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xtp1/v/t1.0-9/s720×720/18602_981811231843069_7717863833312605963_n.jpg?oh=a899dab38a36a9f349048c603953d1e1&oe=55D5654B
https://scontent-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xtp1/v/t1.0-9/11062079_1083025445060341_8884759857914003712_n.jpg?oh=d2f28bf7abecde0166692aba34c4c4b5&oe=55D0EDCA
May 7th, 2015 at 15:00
Felul cum isi doreste staful sa obtina materiale cu orice chip,asta ii nemultumeste pe concurenti si cred ca in curand vor claca rand pe rand.Staful are minte diabolica,duc baietii intr-un apartament le dau bautura dupa aceea le aduc ispite.Baietii se stie,sunt abstinenti de 9 luni si staful face aceste magarii.Acolo,s-a fortat totul,baietii din cuplu au refuzat avansurile ispitelor si drept rasplata,s-a ajuns la injuraturi din partea ispitelor la adresa unora dintre baieti.
May 7th, 2015 at 14:19
Buna ziua tuturor !!
Petru a sarit gardul , pacat , acum sa vedem cu cine mai face Mirela emisiunea , ca la cat a vorbit kingul ieri dau astia faliment .
Andrada ” ingerul ” de fata s-a facut de ras rau , a baut pana a lesinat , foarte urat pentru o fata , nu am inteles sigur pe material pe cine vrea sa se razbune si de ce sa o urasca lumea ? pentru ce ?
” Ingerul ” meu de fata
Aseara a facut-o lata
A dansat ea pe balans
Pana a cazut in nas .
Mai usor cu bautura
Ce ti se usuca gura ??
Apa plata si lamaie
Ca esti filmata , doar se stie !!!
May 7th, 2015 at 14:15
Scrisoare de dragoste de la Dr_Love pentru Toti
De ce are nevoie dragostea de dovezi?
* “Fara dovezi, nu exista iubire!”: prejudecata sau adevar? De ce avem sentimentul ca suntem in criza de mangaieri? Un specialist in probleme de suflet incearca sa lamureasca aceste intrebari *
Dr. Love:
-Cat de importante sunt dovezile de iubire intr-un cuplu?
-Foarte importante. Ele manifesta iubirea, o activeaza asemenea unui carburant, creeaza o admosfera benefica, de incredere reciproca, extrem de importanta pentru ca sentimentele sa se poata manifesta in plenitudinea lor. Pentru ca o relatie sa dureze, este vital ca partenerul sa stie ca e iubit. Dovezile de dragoste intensifica o relatie, o fac sa arda, indiferent de natura gesturilorde afectiune: mangaieri, declaratii, atentii… Sprijinul sufletesc si increderea sunt fundamentale intr-o relatie.
-Poate functiona un cuplu si fara dovezi de iubire?
-Nu. Iar daca totusi functioneaza, este vorba de un cuplu sudat pe alte interese decat dragostea: interese materiale, o reputatie care trebuie aparata, o relatie in care fiecare din parteneri traieste o viata dubla, dar raman impreuna datorita copiilor etc. E clar ca intr-o asemenea “asociere”, sentimentele nu conteaza. Dar acolo unde ele exista, trebuie sa fie neaparat si dovezi. Oamenii care nu au curaj sa-si recunoasca sentimentele sau sa-si exprime sentimentele au probleme psihice grave, care se acutizeaza cu timpul. Nu doar ei sunt nefericiti, ci si cei alaturi de care traiesc. Este adevarat ca dupa un numar de ani, in unele cupluri, dovezile de dragoste nu mai sunt asa de romantice ca la inceput, dar partenerii stabilesc alte ritualuri de tandrete si afectiune, pentru a-si comunica dragostea. Gesturi marunte, cotidiene, care semnalizeaza ca focul mai arde, desi valvataile s-au mai potolit.
-Exista cupluri in care numai unul din parteneri isi manifesta dragostea prin dovezi. O asemenea relatie inegala poare dura?
-Persoana care isi exprima constant sentimentele, fara a primi un raspuns, dupa un timp mai scurt sau mai lung, va avea senzatia ca investeste in gol, cu toate ca lipsa unor dovezi “simtite” nu inseamna ca celalalt partenersi-a pierdut motivatia vietii de cuplu. Exista persoane cu firi mai reci, rezervate, pentru care manifestarea iubirii reprezinta un handicap, dar asta nu inseamna ca sunt lipsite de afectiune. Din pacate, un cuplu cu asemenea inegalitati de exprimare nu va functiona niciodata la maximum, insatisfactia celui care asteapta un raspuns care intarzie sa apara transformandu-se, adesea, in depresie. Nu o depresie de mers la doctor cu ea, dar una destul de accentuata, pentru a impinge viata de cuplu intr-o zona de umbra. Intarzierea in exces, lipsa dovezilor de iubire de care unii oameni au absoluta nevoie se transforma intr-o asteptare chinuitoare, care duce adeseori la rupturi. Mai exista, insa, o problema: toata lumea, noi, toti, avem tendinta sa asteptam de la partenerii nostri de viata mai multe dovezi de iubire decat suntem noi insine capabili sa oferim. Studii noi, realizate pe aceasta tema in Occident, dovedesc ca fiecare membru al unui cuplu asteapta de la tovarasul sau mai multa afectiune, intelegere, sinceritate si pretuire decat este el capabil sa dea.
-Dovezile de iubire se perimeaza?
-Niciodata, cata vreme sunt animate de un sentiment real. Chiar si telefonul cotidian, pe care il primesti la birou sau acasa, iti face bine. Simpla intrebare “ce faci?” e o dovada ca cineva se gandeste la tine, in ciuda tumultului zilei si a stresului. Exista un alt pericol pentru afectiune: exprimarea ei in exces, “zahariseala”, coplesirea celui de langa tinecu un sentimentalism exacerbat. Dovezile de iubire trebuie sa fie ca sarea in bucate: fara ea, esti asemenea unui bolnav supus la regim, cu prea multa sare, te imbolnavesti.
-Sunt femeile mai dornice de dovezi de iubire decat barbatii?
-In privinta asta, nu exista deosebiri. Asteptarile in cadru unei relatii de dragoste sunt egale. Poate doar manifestarea afectiunii sa fie ceva mai romantica la femei. Dar e doar o parere.
-Cat de importanta propozitia: “Te iubesc”?
-Foarte importanta. Pentru ca sintetizeaza, in doar doua cuvinte, toate dovezile de iubire, toate gesturile prin care poate fi exprimat acest sentiment. Cand “te iubesc” exprima o realitate (si asta se simte imediat), el este un reper extraordinar de identificare sentimentala. Te recunosti in iubirea pe care o traiesti, devii atent la sentimentele celui de langa tine. La fel ca si in viata, identificarea sentimentala este datatoare de energie si bucurie. Un “te iubesc” spus din suflet are, adesea, efecte explozive. E incredibil ce puteri uriase ne confera un sentiment de dragoste impartasit. Si psihic, si fizic, functionam la parametri de exceptie.
-Cine se descurca mai bine cu “te iubesc”? Femeile sau barbatii?
-In mod surprinzator, testele efectuate pe aceasta problema dovedesc ca barbatii sunt mai dispusi ca femeile sa rosteasca aceste cuvinte. Poate din cauza ca reprezinta un angajament cu o doza mare de provocare. Femeile nu sunt pregatite sa “joace” la fel de tare ca barbatii. Ele au nevoie de timp.
-De ce le este asa de greu unor oameni sa rosteasca aceste cuvinte?
-Pentru ca nu sunt siguri ca cei carora le sunt adresate vor raspunde la fel. Intr-un fel, “te iubesc” reprezinta un risc. O oferta care, daca nu este acceptata imediat, seamna cu o infrangere. Te simti refuzat, nedorit, desi nu este totdeauna adevarat. Momentele de tensiune sentimentala nu se produc in acelasi timp. Fiecare din noi avem momente de varf si altele de cadere. Daca suntem “in vale”, atunci cand survine declaratia de iubire, un raspuns ar fi fals. nu va grabiti, deci, nu rostiti aceste cuvinte si, mai ales, nu le transformati intr-o formalitate. Exista nenumarate momente in viata de cuplu cand afectiunea ambilor parteneri atinge nivelul optim de a rosti, in acelas timp, “te iubesc”. Viata sentimentala are meandre foarte greu de ghicit dinafara. Un cantar de farmacie ar fi rudimentar pentru ea.
-Telenovelele si filmele de dragoste difuzate non-stop la televizor au vreo influenta asupra dovezilor de iubire?
-Cu siguranta, si anume – o influenta inhibanta. Cand auzi “te iubesc” spus pe banda rulanta (cum se intampla in serialele americane, cand cuvintele sunt rostite de personaje care abia se cunosc), chintesenta iubirii se transforma in banalitate, isi pierde puterea. Din fericire, iubirea adevarata este negativul unei telenovele. Este orice, in afara de surogat.
May 7th, 2015 at 13:45
Buna ziua prieteni dragi!
Pupicei multi pentru voi celor prezenti acum:Eagle’s Eye, Tilda, Paula, Maria65 (ma bucur ca ne citesti si ca nu ai uitat de noi…ai mai scrii comentarii si nu au intrat?…), Yoyo, Bunicu…. dar si celor care veti mai veni…ma bucur sa va am aici!
Te pup si te salut, Valy Tulcea…mai vino pe la noi…ca ne este dor de tine…scrie-ne si aici la Pareri…te-am vazut acum in casuta…sa stii ca mi-a fost dor de tine