Pareri despre emisiunea Mireasa pentru fiul meu
Va invit sa va spuneti parerea despre emisiunea Mireasa pentru fiul meu de la Antena 1 si nu numai. Se accepta orice subiect de discutie, fara jigniri, discriminari sau cuvinte triviale.
Ne-mprietenim?
59,933 comentarii la “Pareri despre emisiunea Mireasa pentru fiul meu”
Pages: « 5994 … 4497 4496 4495 4494 4493 [4492] 4491 4490 4489 4488 4487 … 1 » Show All
Pages: « 5994 … 4497 4496 4495 4494 4493 [4492] 4491 4490 4489 4488 4487 … 1 » Show All
Loading ...
August 25th, 2014 at 12:45
2 nesimtiti mint de ingheata apele,tot staful este de vina trebuia sa ia declaratii scrise si eliminati,descalificati staful iși bate joc de emisiune si de cei care cheltuiesc bani seriosi pentru aceasta emisiune sau e o emisiune de păcaleală,o de emiisiune turceasca.rusine
August 25th, 2014 at 12:31
PE OANA AU TERMIBNAT O STAFUL SI CU LAUR SE STIE CA LAUR SE DROGHEAZA CINE STI CE DROG IA DAT EU II CUNOSC DIN ITALIA NU AU VOINTA PRIVESC IN GOL EU AM AVERTIZAT CA STAFUL O VA TERMINA NU II INTERESEAZA DE SANATATEA OANEI CI DE BUZUNARUKL LOR SI VACA DE MULS [OANA] O LOVESC FARA MILA SUB CENTURA CUM PUTETI PRIVI LA JOCUL MARSAV SUNTETI PARTESI DE VA PATI CEVA OANA DUMNEZEU SA VA AJUTE DUPA INIMA VOASTRA NU MAI NIMIC DE COMENTAT TOT ZI BUNA DISTRATI VA DACA TOT E CIRC Costica 25 08 2014
August 25th, 2014 at 12:31
A început ultima săptămână de tortură ,în primul rând pentru noi care,din curiozitate măcar,vrem să vedem finalul.
Am vizionat câteva filmulețe din ultimile zile;după ultimile evenimente,dintr-o Oana exuberantă,veselă ,ghidușă,…a rămas doar o Oana resemnată,care se chinuie cu dinții strânsi să ajungă în finală,să plece și să scape de tot.Probabil nici nu-și mai caută cuvintele cu grijă,convinsă deja în forul interior că nu mai are nici ce pierde,nici ce câștiga în plus.
”Dacă tu nu te respecți,nu te aștepta s-o facă alții”,e perfect valabilă pentru ea,și mă hazardez să spun că în privința asta s-a văzut lipsa apropierii de mamă.Doar un copil care crește fără dovezi suficiente de iubire și apreciere din partea familiei,se lasă prins în această plasă autodistructivă.
August 25th, 2014 at 12:00
O zi bună,tuturor!
https://www.youtube.com/watch?v=QSBmh8tkDKM
August 25th, 2014 at 11:22
Fiinta asta nu e intreagă Oana acum e fericită trebuie dusă la un spital undeva sau sa aibă barbati poate scapă de nenorocirera asta,ne păcalesc astia dela staf, niste mincinosi.Asa arata o educatoare din ziua de azi precum Oana sa se angajeze unde sunr barbati mari nu copii.
August 25th, 2014 at 11:01
Va doresc o zi buna, frumoasa, o saptamana reusita, cu spor la lucru, cu voie buna.
Abia astept sa se termine acest sezon mpfm, sunt dezamagita complect.
Am stiut de mult ca Ray si Tantza vor fi castigatorii acestei editie, mai precis de cand au schimbat regulamentul ca 50% o sa ia cei pe primul loc care se casatoresc. Am vazut cat de vanata este Oana, presata din toate partile, batjocorata, luata peste picior chiar si de d-na Mirela, de Laur nu mai zis, el a intrat sa denigreze , sa traga in jos pe OANA, a reusit, a facut treaba buna, organizatorii au contribuit si ei cu materiale alese , punand la zid zi de zi, ocrotand pe altii care faceau la fel, dar in cazul lor nu erau materiale aratate, analizate zile in sir, saptamani….ba , erau maturate sub covor si scos doar ce a facut Oana. Si vad ca inca nu s-au saturat, nu conteaza ca e la pamant fata, ca nu e ea, ca s-a zapacit complect……
Intrebati ca de ce nu a fost descalificata ? de ca sa fie numai ea ? credeti ca altii nu au incalcat reg.25 ? ca neaga , nu inseamna ca nu au facut ! Pana la urma daca ne gandim bine, ce reg.25 ? Hotul neprins….Nu egzista reguli bine stabilite, organizatorii schimba cum si cand vor ei !
Sincer , imi pare rau ca nu Laur a iesit. Avea niste emotii si nervi, era dezamagit de parca nu ii este totuna ca ajunge , ca nu ajunge in finala, el bani nu pupa ( eventual de la Oana, ea o sa fie generoasa si o sa imparte cu el ce castiga). Eventual are satisfactia sa o mai chinuie, sa mai dea cu picior in ea, sa desfinteze complect, si vad ca are un mare ajutor …. pe organizatori, pe fanii lui care jubileaza, ii trimite flori, mesaje de bravo….pe antifanii Oanei, care se bucura de nu mai pot.
August 25th, 2014 at 10:41
Cu drag….
https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xpa1/v/t1.0-9/10354172_692937067442792_2657224538375389094_n.jpg?oh=32a5709f9bf9b482f4a7105fc5ed34de&oe=545BC364&__gda__=1417753052_959eff99ba6d1d382f850ff0aa3ed288
https://scontent-b-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xap1/t1.0-9/10603625_1484653278443707_6955485182730868267_n.jpg
https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xaf1/t1.0-9/1907756_793529647335392_2663222091850754820_n.jpg
https://scontent-b-ams.xx.fbcdn.net/hphotos-xfp1/t1.0-9/1926679_777150799010447_7110764949993464111_n.jpg
https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xpa1/v/t1.0-9/s720×720/10449892_731066513623831_9106952437411484472_n.jpg?oh=fce0f25301f97fff766b4ca1b96e0360&oe=54733024&__gda__=1416257730_565b4a643071f2cafb9331cfa85a8399
August 25th, 2014 at 10:37
Buna ziua dragi prieteni !
https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xpf1/t31.0-8/s720×720/10468469_651361874955486_2190456008666802930_o.jpg
https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/v/t1.0-9/p180×540/10392442_598185173630612_7248941328912924523_n.jpg?oh=f486303060fd80133231a6d44ec0b11b&oe=5473BE5C&__gda__=1416753732_79569742880797281f1e4bd0f0fa072b
))))))
(lamaie NEAPARAT !
https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xaf1/v/t1.0-9/1546095_602854403167489_1651239523163903375_n.jpg?oh=e6e30603c7b60a85a0a0c5bf70a0c6e4&oe=5470E280&__gda__=1416242686_a72e3a7b10405f2bac8c519e65d7f4d2
August 25th, 2014 at 09:40
https://www.youtube.com/watch?v=-5yhhYkC11k
Buna dimineata. Va rog sa va uitati pe link-ul asta. Mie mi se pare ca nebunul asta ii pune ceva in bautura. II da energizant si ea spune ca are un gust ciudat, plus ca se poarta de parca nu ar fi ea.Asta nu e Oana pe care o cunosc eu si nu se poate sa se fi schimbat brusc. Sunt in continuare alaturi de ea si sunt sigura ca saptamana asta va fi o catastrofa, un circ fara margini.
August 25th, 2014 at 00:07
Dacă aveți răbdare să citiți,e bine să ne reamintim:
Ce mancau romanii acum 100 de ani?
Ce mănâncă azi, cam ştim, dar nu ne putem da seama cât de mare este schimbarea petrecută într-un veac decât comparând hrana de azi cu cea din jurul anului 1900. Dacă vom cerceta câteva lucrări ale unor cărturari care s-au ocupat de subiect – medici, etnologi ş.a. – şi cărţi de bucate din vremea aceea, ne vom minuna cu siguranţă de uriaşele prefaceri prin care a trecut societatea românească, văzute prin prisma unuia dintre aspectele cele mai grăitoare şi bogate în înţelesuri ale culturii umane: alimentaţia.
Într-o lucrare tipărită în 1895, intitulată “Igiena ţeranului român”, autorul, dr. Gheorghe Crăiniceanu, se apleca şi asupra acestui aspect – “Alimentaţiunea în diferite regiuni ale ţerii şi în diferite timpuri ale anului.”
Ţăranii alcătuiau, la vremea aceea, cea mai mare parte a populaţiei ţării, iar situaţia lor era departe de fi înfloritoare: un deceniu mai târziu, tocmai această viaţă grea avea să ducă la izbucnirea mişcărilor ţărăneşti de la începutul secolului XX, culminând cu răscoala de la 1907.
Cartea dr. Crăiniceanu documentează această tristă stare de lucruri, aducând mărturii asupra sărăciei, nivelului de trai scăzut şi impactului acestuia asupra sănătăţii populaţiei.
Să răsfoim, deci, această lucrare.
Unele lucruri nu ne surprind prea tare, de pildă observaţia că mămăliga era baza alimentaţiei, deşi s-ar putea să ne surprindă totuşi afirmaţia că “uneori fac şi de trei ori pe zi mămăligă.”
Se mânca mult mai multă mămăligă decât pâine, poate pentru că, aşa cum se explică în carte, mămăliga este mai uşor de făcut decât pâinea. Pâinea de grâu era o mâncare mai “aleasă”, rezervată mai curând sărbătorilor. Făina albă de grâu, atât de banală azi pentru noi, era pe atunci mult mai preţuită, căci din ea se făceau multe copturi rituale – cozonaci, colaci – cu semnficaţie spirituală.
Alimentaţia românilor acum 100 de ani: la ţară, mămăliga era mâncarea de bază, uneori pregătită şi de trei ori pe zi.
Pe de altă parte, oamenii de la sate mâncau multe lucruri pe care azi tot mai puţini români le mai mănâncă: ştir, podbal, frunze de sfeclă, hrişcă, mei, bob, ulei de cânepă, jufă (julfă) – tot un produs obţinut din sămânţă de cânepă; semăna cu un fel de brânză şi era folosit ca umplutură de post la plăcinte şi turte ori amestecat cu “tocmagi” (tăiţei).
Poate cel mai frapant aspect este consumul mic de produse de origine animală, şi nu numai din motivul că respectau zilele de post. Adesea, spun diverşii informatori ai dr. Crăiniceanu, ţăranii vindeau produsele de origine animală, precum păsările de curte ori untul de vacă, pentru a avea cu ce să cumpere lucruri pe care nu le puteau produce singuri în gospodărie, iar pentru propria lor hrană se mulţumeau mai curând cu produse vegetale, adăugând la nelipsita mămăligă de porumb fel de fel de fierturi de frunze şi fructe, doar din când în când ouă, peşte sărat şi rareori carne.
Erau câteva lucruri care îl îngrijorau foarte mult pe medicul-autor. Unul dintre ele era faptul că unii dintre ţărani se hrăneau foarte prost, mâncând aproape zilnic mămăligă cu ceva legume, însă dădeau banii obţinuţi prin vinderea alimentelor mai bune pe lucruri prea puţin necesare, după părerea lui, ori chiar dăunătoare.
“Săracul, chiar de are o vacă, găină, speculează produsele lor”, scrie autorul despre alimentaţia în judeţul Bacău, bazându-se pe rapoarte apărute în Monitorul Oficial în anii 1983 şi 1894.
În judeţul Covurlui, “pe aceste parale cumpără articole de mercerie, boele (albele şi rumenele) [adică farduri, n.r.] dacă sunt fete mari la casă, va să zică vinde hrană şi cumpără otravă.” În judeţul Ilfov, “Femeile se îngrijesc de a produce pui de găină, gâsce, raţe, curci, dar le vând, ca să cumpere adesea sulimanuri.” În judeţul Roman, “laptele, ouăle, brânza, dacă le posedă, le vând în târg pentru a-şi procura alte necesare, adesea însă în profitul cârciumarului”, iar în Vâlcea,” [femeia] mănâncă pâine cu ceapă, dar îşi face rochie ca la oraş şi munceste pentru facerea ei o vară”.
În judeţul Argeş se mănâncă “ceapă, ştir sau poşircă cu mămăligă, iar fasolea, lintea, cartofii şi alte legume mai hrănitoare, foarte rar; productele de la păsări sau vaci mai mult le vând, rar le mănăncă; carnea, pastrama, peştele proaspăt sau sărat constituiesc nişte alimente excepţionale.” Şi chiar “sătenii avuţi tot aşa se hrănesc, pe motiv că aşa s-au hrănit şi părinţii lor.”
“Mâncare proastă, nesuculentă şi puţină în comparaţie cu munca excesivă a ţeranului nostru” caracterizează starea de lucruri din judeţul Gorj, în vreme ce prea rar se vorbeşte de bine despre regimul alimentar al sătenilor, de pildă în judeţul Ialomiţa, unde, se spune, “Ţeranii se hrănesc substanţial cu pesce, brânzeturi şi carne.”
O observaţie interesantă o prilejuieşte analiza modului de alimentaţie în judeţul Olt, unde, după ce constată că aici “Hrana e săracă, mai mult vegetală” şi insistă ca locuitorii “să fie luminaţi prin şcoale asupra îmbunătăţirii hranei”, dr. Crăiniceanu afirmă că locuitorii “sunt vegetariani, pentru că prepararea bucatelor e astfel mai uşoară.” Interesant – nu? – prin comparaţie cu mentalitatea de azi, cel puţin la oraşe, unde lumea consideră că e mai greu să găteşti de post şi că tot cu nişte carne rezolvi problema mesei mai repede.
Pentru dr. Crăiniceanu, chestiunea posturilor impuse de biserică era o preocupare importantă; în opinia sa, numeroasele zile de post (peste jumătate din zilele anului) şi mai ales lunga perioadă de post din primăvară (Postul Mare) contribuiau mult la starea de malnutriţie a ţăranilor. ” S-a remarcat de către mulţi medici români că, ţeranul postind, se hrănesce rău tocmai pe timpul când are cea mai grea muncă a câmpului, pe postul Pascelui; şi iarna, cînd nu lucrează mai nimica, mănâncă mai bine. Mai toţi au cerut modificarea felului de postire. O cer şi eu, cu toate că sciu greutăţile ce sunt de preîntâmpinat… [...] Azi, ca să ne ţinem de lumea civilisată, se cer forţe multe, se cere o producţiune înzecită faţă de secolii trecuţi, şi prin urmare ţeranul trebuie pus pe cale de a-şi putea reculege aceste forţe.”
Cât de multe s-au făcut în acest sens, cam ştim din istorie; anii care au urmat publicării lucrării au adus prea puţine îmbunătăţiri acestei stări de fapt.
La începutul veacului XX
Să sărim peste două decenii, ajungând la mărturia unei alte cărţi-document: “Din bucătăria ţăranului român.” Autorul, învăţătorul de ţară Mihai Lupescu, pe care pasiunea pentru etnografie l-a făcut să devină unul dintre cei mai valoroşi cercetători în acest domeniu, a prezentat aeceastă lucrare, în 1916, Academiei Române, spre a fi publicată. Muncise la ea peste 20 de ani, publicând iniţial, încă din 1898, fragmente în revista Şezătoarea, iar în cele din urmăă apucându-se să alcătuiască un volum. Din motive pe care azi nu le mai ştim, lucrarea nu a fost tipărită la vremea respectuvă, ci a rămas în manuscris în biblioteca Academiei Române, fiind editată pentru prima oară abia în anul 2000. Este o carte extraordinară, pentru cercetători ca şi pentru simplul curios; adevărată fereastră prin care putem privi de-a dreptul în bucătăria ţărănească de la începutul veacului XX, cu vatra şi plita ei, cu oalele şi blidele şi cu mâncărurile ce se găteau acolo.
E încă multă sărăcie în această bucătărie; în carte sunt descrise destule mâncăruri făcute din resturile cele mai amărâte ori din alimente ieftine, sărăcăcioase, nişte bucate calice care te fac să te gândeşti cu milă nespusă la bieţii oameni care mâncau aşa zile în şir, ani la rând.
“Geandra e mâncarea săracilor. Ea se obişnuieşte mai mult în regiunea muntoasă şi în Moldova de Sus, şi se face aşa: se ie hrincă (o bucată de mămăligă rece), se taie felii, se prăjeşte pe-amândouă părţile pe jaratec, fiind preserate cu sare, şi apoi se dumică (se mărunţeleşte) într-o strachină. Peste ea se toarnă apă rece şi sare, se mestecă bine şi-apoi se mânâncă.” Cum s-ar zice, un fel de friptură de mămăligă cu sos de apă sărată…
“Poşirca e terciul făcut din poamele fierte, din care s-a scos ţuica, ce se mânâncă în unele părţi cu mămăligă.”
“Şuşoiu se pregăteşte aşa: în apă fierbinte se bagă pâne mărunt tăiată, sare şi brânză; oamenii săraci o fac şi fără brânză.”
“Titirim cu apă rece se face din fărâmăturile de mămăligă rece şi apă din botă; se mestecă de se face treci, pe care-l mânâncă omul lihnit de foame.”
Mai sunt şi alte asemenea descrieri şi reţete, care arată că mulţi locuitori ai satelor trăiau încă la limita subzistenţei.
Şi totuşi, în imaginea de ansamblu începe să se întrezărească un pic de progres; simplu fapt că se vorbeşte şi despre mâncăruri bune, îmbelşugate (chiar dacă ele nu erau pentru fiecare zi), că se pomenesc alimente noi, că se vorbeşte despre oameni gospodari şi cu dare de mână ca şi cum s-ar fi găsit din aceştia în fiecare sat, arată că nivelul de trai creştea încet-încet.
Deosebirile dintre sat şi oraş se ştergeau treptat, un proces care continuă şi azi. În bucatele ţărăneşti începeau să se amestece produse exotice; ţăranii le cunoşteau, le foloseau (în măsura în care îşi puteau permite), doar că, neputându-le cultiva ei înşişi, le cumpărau – ca şi orăşenii – “din târg” sau “de la dughene”, cum spune Mihai Lupescu.
“Frunza de dafin se pune în unele mâncări; se cumpără din târg.”
“Ienibaharul se cumpără din târg şi se pune în cârnaţi.”
Şi tot aşa piperul, scorţişoara, măslinele, lămâile şi portocalele; e surprinzătoare informaţia că ţăranii cumpărau, pentru copii, portocale, la vremea când aceste fructe erau – e drept, în ţările mai nordice ale Europei – delicatese destul de rar gustate, la sărbătorile de iarnă.
(Pesemne nici la noi, la sate, nu şi le permitea oricine, ci doar sătenii cu dare de mână şi mai umblaţi pe la oraş.)
Cei mulţi şi lipsiţi se mulţumeau cu bucate simple, în mare măsură legume ieftine şi cereale, căci lactatele şi mai ales carnea nu erau la îndemâna oricui şi oricând. Brânza cu smântână era o mâncare prea scumpă pentru a fi mâncată în zile obişnuite, aşa rezultă din afirmaţia: “Ea se mânâncă în dumineci şi serbători…”, iar carnea de pasăre, friptă, apare aproape ca o mâncare de lux, gustată doar la ocazii speciale.
“Găina umplută e cea mai aleasă mâncare ţărănească; ea se face la cumătrii, mese mari şi pentru aşteptarea drăguţilor.”
Una dintre cele mai ciudate descoperiri este menţionarea in carte, ca mâncăruri banale, a unor alimente care azi pur şi simplu nu se mai mănâncă în popor; de ce, nu ştie nimeni, dar chiar nu se mai mănâncă în mod obişnuit. Ca exemplu, melcii şi scoicile:
“Cobelcii, colbecii, melcii se mânâncă fierţi ori fripţi. (…) Ei ies primăvara după o ploiţă; se culeg şi se fierb. Carnea lor fiartă se mânâncă cu mujdei, lepădîndu-se ăpartea verde. Unii săteni, după ce-i fierb, îi pun pe ţiglă şi-i frig, mâncându-i cu mujdei. În jud. Teleorman, cobelcii se toacă, se pun cu orez, se ung cu untdelemn şi se dau în masă.”
Într-un singur paragraf, trei reţete cu melci! Şi nu reiese deloc că ar fi altceva decât o mâncare obişnuită.
Scoicile, la fel:
“Scoicele se găsesc în apele mâloase de la şes şi în nisipurile râurilor, asemenea, prin iazuri şi bălţi mari. Ele se prind cu mâna, cu volocul ş.a. Scoicile se fierb şi carnea lor se mânâncă cu mujdei, ori friptă pe cărbuni ori în ţiglă, cu sare ori salamură. În Teleorman se zice saramurică de scoici.”
Cum de-au ajuns bucate ţărăneşti – pe atunci soluţii ieftine de sporire a aportului de proteine – să se transforme în mâncăruri pretenţioase, exotice şi de lux? E o enigmă culturală.
De-a lungul a sute de pagini, într-o limbă cu uşor parfum arhaic, plină de cuvinte rare, azi ieşite din uz – căci şi mâncărurile, obiectele ori obiceiruile pe care le denumeau au ieşit din viaţa noastră – cartea lui Mihai Lupescu e o adevărată comoară – unul dintre cele mai preţioase documente de istorie a vieţii domestice din câte avem.
Dar, dacă aşa mâncau ţăranii, cum mâncau orăşenii, în această ţară încă prea puţin urbanizată, cum erau Principatele Unite, despre care se vorbeşte predominant în ambele cărţi pe care le-am menţionat (deşi în amândouă se găsesc şi informaţii despre românii din Ardeal, pe atunci încă parte din Imperiul Austro-Ungar)?
Destui dintre locuitorii oraşelor nu mâncau cu mult mai bine decât ţăranii; spre deosebire de aceştia, cumpărau o mare parte din alimente, iar dacă aveau o stare materială modestă, se mulţumeau cu puţină carne, cu peşte – pe vremea aceea mai ieftin decât azi -, pe care le adăugau alimentaţiei în care predominau, de asemenea, alimentele de origine vegetală, mai ales pentru cei care ţineau posturile după tipic.
Treptat, însă, mai cu seamă în păturile mai înstărite ale populaţiei urbane, începeau să îşi facă apariţia un nou tip de gospodină şi un nou tip de bucătărie. În şcolile de fete se predau cursuri de gospodărie, existând cadre didactice cu studii de profil şi şi diplome corespunzătoare. Printre ele, doamne cu diplome luate la şcoli din străinătate încep să publice cărţi de bucate şi de menaj a căror influenţă începe să modifice treptat felul de a găti al româncelor din Regat, făcându-se simţită înrâurirea unor modele occidentale.
Un singur exemplu: În 1902, Ecaterina Dr. S. Comşa, absolventă a Institutului Damen-Stift din Viena, publica “BUNA MENAJERĂ” sau “CARTE DE BUCATE”, cu subtitlul: Cea mai practică şi mai bogată din toate cărţile de bucate scrise până azi în limba română.
Are peste 1000 de reţete – numărul lor a tot sporit, pe măsură ce cartea era reeditată (au fost cel puţin 9 ediţii, semn că lucrarea era preţuită şi cerută). Găsim în ea un amestec interesant de bucătărie românească tradiţională (cu sarmale de post, ciorbă de potroace, cozonaci moldoveneşti, ardei umpluţi, uneori un pic mai răsfăţată, alăturând celor mai ieftine frunze de primăvară şi oarece cărniţă, precum în mâncarea de măcriş sau ştevie cu carne) cu noutăţi apusene, precum “torta de Berlin” ori “ştrudelul de Tyrol”, risotto, unt de vanilie; uneori explicit străine, precum “tocătură de carne de viţel pregătită franţuzeşte” ori “sos spaniol”.
Era un demers care, privit dintr-o perspectivă de ansamblu, se înscria într-un proces intens şi amplu: europenizarea României, despre care deja se vorbea mult încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea. În primele decenii ale secolului XX, globalizarea era încă departe (de noi), dar desprinderea de Orient şi înaintarea culturală spre Occident erau fenomene reale şi foarte active, iar alături de modă, arhitectură şi arte plastice, cultura culinară românească reflecta viu aceste transformări.
Ce a mai rămas din felul de a mânca al românilor de acum 100 de ani? Cu bune şi cu rele, prefacerile în acest domeniu oglindesc mersul lumii în această sută de ani. Ne-am schimbat mult, în multe privinţe, iar regretele nu-şi au întotdeauna rostul: nu tot ceea ce obişnuiau strămoşii noştri acum un veac, în materie de alimentaţie, era neapărat bun şi sănătos. Noi ştim azi mai multe decât ştiau ei despre hrană, iar cunoaşterea ar trebui să ne ajute să discernem şi să păstrăm (doar) ceea ce merită păstrat.
Sursa: http://www.descopera.ro/cultura/10717052-ce-mancau-romanii-acum 100 de ani.