Roxana:leu si Catalin:pesti. Ce spun astrele ?


Leu si Pesti. Foc si Apa. Nici sa nu te gândesti!

Leul este stralucitor, înfocat si dominator. Pestii sunt mistici si cam prea visatori. Diferentele dintre acestia sunt mult prea mari. Roxana este semn de Foc, iar Catalin este semn de Apa, doua elemente care se anuleaza unul pe celalalt. Pestele este sentimental (chiar siropos!), emotional si foarte romantic. Nu prea îsi arata sentimentele, pentru el comunicarea se poate face în multe feluri, dar nu la nivelul vorbelor. Este foarte dependent si are nevoie de grija, dragoste si atentie zilnica si mai este adesea si foarte sensibil : cum ai spus o chestie, cum sare Pestele în sus ca-i despre el! Iar cu stilul leului deschis, asta s-ar putea sa creeze probleme.

Caracterul activ al leului, felul în care acesta priveste distractiile, nu se potrivesc deloc cu personalitatea Pestelui. Nativul acesta prefera viata în locuri închise, în casa, în timp ce leului ii place sa se plimbe, sa iasa în oras. În plus, ca tot veni vorba de iesit în oras, Pestele nu numai ca este cheltuitor, dar nici nu se prea sinchiseste de bani. Asa ca s-ar putea ca leul sa aiba o gramada de surprize neplacute din partea sa.

Ce parere aveti de Roxana si Catalin? Ce credeti despre compatibilitatea celor doi din punct de vedere astrologic?

43 comentarii la “Roxana:leu si Catalin:pesti. Ce spun astrele ?”

Pages: « 5 [4] 3 2 1 » Show All

  1. 40
    Diana Says:

    Din punctul meu de vedere,cel mai tare a fost NPM 2 …Mi-a placut tare mult de Alexandra si de Cristi,chiar daca nu au ramas impreuna,dar si de Tatiana si de Dragos. Sper ca NPM 4 sa fie mai frumos ca NPM 3.

  2. 39
    Diana Says:

    Buna! Imi place foarte mult de Roxana. Cred ca a facut o alegere buna alegandu-l pe Catalin,mi se pare un tip ok,de asemenea si mama lui. Trebuia sa faca mai demult un cuplu cu el. Eu nu prea cred in compatibilitatea zodilor. Si eu sunt in zodia Pesti,iar partenerul meu este Leu si ne intelegem foarte bine. Suntem de 5 ani impreuna si la anul facem si nunta.

  3. 38
    ADRIANA Says:

    roxi imi placi foarte mult,esti cea mai finuta fata din casa, referitor la catalin ce sa-ti spun ,fa ce iti dicteaza inima

  4. 37
    elina Says:

    Alina şi Ionuţ BRAVO!!! Ţineţi-o aşa sper să cîştigaţi să se zgîrie pe faţă ANDREA cea guralivă şi needucată.. Îmi pare rău Roxana că nu ai ţinut tonul tău pînă la capăt, te-ai dat uşor la provocări,dar mai ai timp să-ti hotărăşti soarta.

  5. 36
    cristina says Says:

    sunteti cei mai buni

  6. 35
    cristina says Says:

    tinetio tot asa roxana si catalin

  7. 34
    cristina says Says:

    naspa

  8. 33
    Ale Says:

    A vazut cineva pozele acelea cu Roxana?unde se pot gasi?

  9. 32
    lucia Says:

    Sa fim seriosi.Toata lumea vede ce harca de baba e ‘d-na’ Lucica.Alina si Ionut merita sa castige.Au fost atacati mereu pt ca sunt cei mai buni.Andreea se oftica dar a meritat sa iasa din concurs.Catalin e mare prost,nu stie sa vorbeasca cu o fata.Roxana e prea zapacita.Acele imagini cu ea nu exista,asa ca nu mai aruncat cu noroi.Bafta Alina si Ionut.

  10. 31
    stan valerica Says:

    Roxana cand fugi dupa multi iepuri ramii singura accepta sa fii iubita vei avea friele casniciei in miini sotul tau daca te iubeste si Catalin cred ca te iubeste iti va pune totul la piciore ceea ce nu e putin treptat vei vedea ca incepi sa nu mai poti sta fara el chiar daca pesti nu prea stiu sa spuna te iubesc ei iubesc in tacere si te fac sa te simtio fiinta superioara multora nu cei ca Ionica al alinutei stiu sa iubeasca daca se string toata ziua in brate ai incredere in ce spun eu am o casnici cu un peste de 41 ani si la inceput nu am tinut deloc la el acum nu vad viata fara el succes roxy sunt buzoianca desi stau in Bucuresti ma mindresc cu tine

Pages: « 5 [4] 3 2 1 » Show All

Comenteaza aici

Spam protection by WP Captcha-Free