Roxana:leu si Catalin:pesti. Ce spun astrele ?
Leu si Pesti. Foc si Apa. Nici sa nu te gândesti!
Leul este stralucitor, înfocat si dominator. Pestii sunt mistici si cam prea visatori. Diferentele dintre acestia sunt mult prea mari. Roxana este semn de Foc, iar Catalin este semn de Apa, doua elemente care se anuleaza unul pe celalalt. Pestele este sentimental (chiar siropos!), emotional si foarte romantic. Nu prea îsi arata sentimentele, pentru el comunicarea se poate face în multe feluri, dar nu la nivelul vorbelor. Este foarte dependent si are nevoie de grija, dragoste si atentie zilnica si mai este adesea si foarte sensibil : cum ai spus o chestie, cum sare Pestele în sus ca-i despre el! Iar cu stilul leului deschis, asta s-ar putea sa creeze probleme.
Caracterul activ al leului, felul în care acesta priveste distractiile, nu se potrivesc deloc cu personalitatea Pestelui. Nativul acesta prefera viata în locuri închise, în casa, în timp ce leului ii place sa se plimbe, sa iasa în oras. În plus, ca tot veni vorba de iesit în oras, Pestele nu numai ca este cheltuitor, dar nici nu se prea sinchiseste de bani. Asa ca s-ar putea ca leul sa aiba o gramada de surprize neplacute din partea sa.
Ce parere aveti de Roxana si Catalin? Ce credeti despre compatibilitatea celor doi din punct de vedere astrologic?
June 29th, 2009 at 12:27
Roxana iubirea nu vine pe parcurs asa cum ai afirmat , dece faci aceasta mascarada , bineintzeles ca numai si numai pentru niste bani , tzi-ai dat insfarsit seama ca ai pierdut cam mult timp in casa , s-a vazut clar ca tu ai ales pe MIHAI-BUBU, tzi-a placut de el dar el……..
June 29th, 2009 at 12:25
CATALIN ESTE PREA NASPA PT TN
June 28th, 2009 at 19:40
ROXANA NU TE MARITA CU CATALI ,MI-AR FI PLACUT CA TU SA CASTIGI CONCURSUL,DAR SINGURA NU CU PAMPALAUL DE CATALIN SA LE DAI PESTE BOT LA TOI DUPA CE LUCICA TE MASCARIT ATAT TOT CONCURSUL ACUM TE IUBESTE DACA TE IUBESTE TE IUBESTE PENTRU MARELE PREMIU ITI DORESC MULT SUCCES ESTI PREFERATA MEA
June 28th, 2009 at 13:14
E o mare facatura ,la emisiune doar ca sa fie show .Iar Rosana e o mare fraierra ca ,a ,aceptat sa fie cu Catalin dupa ce a facuto doamana Lucica curva.Sper ca la nora pentru mama 4 sa fie concurenti mai destepti oricum cei mai buni si cei mai cu bun simt au fost cei de la nora pentru mama 1
June 28th, 2009 at 10:26
Dupa noua luni in care ai rezistat la toti asa zisii pretendenti, care – fie vorba intre noi nu erau de tine, ai dat cu bita-n balta. Ce sa intelegem atunci cind tu recunosti ca nu ai sentimente pentru Catalin dar accepti sa te casatoresti cu el?!!!….. Credeam ca nu banii te-au determinat sa vii in concurs. Ti-ai dat arama pe fata, banii sunt cei care te conduc, asa ca nu o mai blamati pe Alina care a fost cinstita si a recunoscut de la inceput ca banii o intereseaza.
Daca banii sunt scopul tau in viata, iti doresc sa ai viata fericita pe care o meriti alaturi de “baiatul mamei” si mai ales alaturi de mama care acum doua luni te facea albie de porci pe post. Doresc sa ai succes la corul birfitorilor, dar mai sper sa-ti vina mintea la cap la timp.
June 27th, 2009 at 22:58
roxana tu ai dat cu bata an balta acuma la sfarsit ai stricat tot ceeai construit pentru imaginea ta an acest concurs daca o sa te mariti cu catalin o s-a ai o viata de cosmar o sa fii subiect de birfa pentru el si mama lui ca asta este singura lui calitate alta nu mai are familia ta cred ca este oarba daca accepta asa ceva nustiu nu vad ca catalin a stat numai sub fusta mamei lui barfind asta stie sa faca si asta va face toata viata altceva nu stie tu aveai un viitor frumos afara dupa imaginea care teai facuto an casa si aveai mult mai mult de castigat dar vad ca ai cedat la presiunile doamnei gabrielei care asi face jocul de ai detrona pe alina si ionut orcum tu o sa perzi concursul dar o sa ramai cu o pata pe care o sa regreti toata viata sant sigur ca tu aveai mult mai mult de castigat decat banii din concursul asta care este o facatura a doamn gabriela mai ai o saptamana sa repari greseala care ai facuto neai dezamagit pe toti fanii taii
June 27th, 2009 at 22:46
e* nu ce 8-|
June 27th, 2009 at 22:45
al naibii si-au dat seama acum la sfarsit ca se iubesc.ce clar ca fac asta pentru bani!oricum roxana e prea frumoasa pentru catalin.
June 27th, 2009 at 20:02
roxana esti o dulce si o frumoasa,babalacul de catalin nu este de tine,cred ,dk ai iesi tu nora saptamanii ar meita sa te casatoresti cu catalin dar sper sa nu dureze mult.iei banii si la revedere…:)) si vi la nora pt mama 4,k sigur o sa ai mai mult noroc…iti doresc multa bafta…poop
June 27th, 2009 at 16:37
Roxana esti prea frumoasa pentru catalin si in plus el e un badaran venit de la tara care vrea si el sa se insoare mai bn artrebui sa se duca in talciuc cum i-a spus ionut ca nu are sanse dea a se casatori in concurs.El ar vrea sa faca un cuplu doar ca sa castige premiu.pa