Mireasa pentru fiul meu

Adriana ne-a trimis urmatoarea poveste in memoriam Elenei, asa cum a fost o parte din povestea ei de viata:

Prima dragoste, nu se uita niciodata!

Tarziu, in noapte m-am trezit intr-o rezerva de spital! In stanga mea sforaia cu gura putin intredeschisa o femeie imbracata in pijamale albastre de matase; era cald in camera, aruncase patura de pe ea si lumina becului parca intradins scotea in evidenta stralucirea matasii pijamalelor;

Am tusit, usor s-a trezit si am intrebat-o timid:
– sunt demult aici ?
– de aseara doamna, mi-a raspuns; sunteti cu cei doi fii si cu nurorile; erati inconstienta, aveti semipareza dar domnul doctor zice ca de maine incepeti investigatiile!
Am coborat si m-am privit in oglinda; gura mea era un pic stramba, mana stanga imi tremura , la fel piciorul stang mii de ace se pornisera prin el, nu aveam stabilitate. Cum sa mi se intample asa ceva? Sunt medic, sunt medic stomatolog, oameni buni am clienti in tratament, nu sunt pregatitia pentru invaliditate, nu vreau sa ajung o leguma! Erau strigatele mele launtrice, revolta cand esti pusa pe nepregatite in fata faptului implinit,. Ma luptam cu gandurile mele, cu neputinta mea! Am izbucnit intr-un plans din ce in ce mai puternic pana la strigate disperate.
Colega de camera, alertata si ea bolnava, a anuntat asistenta. Trezita din somn, ce era sa-mi faca? Sa ma certe, sa-mi spuna sa am rabdare si sa-mi administreze o injectie cu un somnifer probabil.
Am cazut intr-un somn adanc. Visam ca spalam tone intregi de rufe, colorate, le amestecam, rufe albe, colorate. Dintre rufe imi aparea din cand in cand un cap de barbat grizonat cu ochii limpezi, un albastru intens, care radea la mine si-mi spunea: “ai fugit de mine si-ai gresit!”
Cunosteam acest chip, vocea, a cui era vocea , din somnul meu indus?
Se luminase de ziua, mi-am pus perna pe fata nu suportam lumina, infirmierele faceau un zgomot asurzitor cu galeti si mopuri prin camera, pe holuri, mirosea a dezinfectat iar senzatiile de greata ma sufocau.
Copiii mei care nu au parasit spitalul sau poate au sosit cu noapte-n cap au si venit langa patul meu sa-mi spuna ca voi face un RMN de urgenta.
Nu voiam sa vad pe nimeni, sa vorbesc cu nimeni. Mi-am pus in semn de potest, suparata pe ghinionul meu , pe viata, unul dintre prosoapele curate aduse de copii peste fata, aruncand perna de spital, parca biata carpa ar fi fost de vina.
In jurul orel 10,00 -11,00, a venit docotul ” in vizita”. Mi-a dat prosopul la o parte de pe fata iar eu am avut un soc , atunci. Capul din vis, grizonat cu ochii albastrii , era in fata mea. Il cunosteam, de unde ?
Obisnuit cu bolnavii nu mi-a dat prea mare importanta. A dictat insotitorului tot ce am de facut analize, tomograf, RMN ( cu plata doamna, sa fie mai repede, nu sunt fonduri…) si dus a fost.
Imaginea, nu-mi dadea pace si creierul meu (despre care atunci nu stiam ca o tumora nenorocita il preseaza) a inceput sa perinde amintiri dragi, sa scormoneasca, sa-mi aduca o imagine de demult la actualitate.
Era ca si cum ai rasfoi necontenit printre caiete vechi, carti vechi, aruncate doar-doar vei regasi poezia, care odinioara te-a fermecat.
……………..

Liceul il terminasem intr-un orasel de provincie din sudul tarii, parintii mei fiind medici acolo si normal ca -si doreau ca si copiii lor sa imbratiseze aceeasi cariera.
Eram o rasfatata, desi in acele vremuri tinuta era obligatorie, uniforma, aveam posibilitatea si mania sa-mi schimb des pantofii in contrast cu alte fete din clasa, premiante care erau groaznic de modeste. Mi-o amintesc pe Ida ( invers,aut), cea careia oricate perechi de pantofi as fi schimbat nu-i intram in gratii, ba dimpotriva avea modul ei ironic de a ma privi, ca si cand mi-ar fi spus ” mi-e mila de tine”. Odata m-am interesat cand este ziua ei, era in mai tauroaica incapatanata, am sperat ca-i voi face pe plac si-am rugat parintii mei sa cumpere niste sandalute frumusele. I le-am daruit Idei impreuna cu o cutie de fondante roz, la moda, mi-a multumit, a luat bomboanele , le-a dat pe la colegi iar eu acasa m-am trezit cu sandalutele in servieta: ” asa ceva nu se face”, mi-a scris Ida. Mi-a fost tare rusine de ea atunci, insa peste ani cand ne-am descoperit, ea clienta a mea, am devenit prietene la catarama si nu am regretat o clipa.
Un baiat de la real, in anul IV , era tare indragostit de mine, pustoaice pe la 16-17 ani, dragostea in liceu era un lucru despre care nu vorbeam. Baiatul era insistent, brunetele, cu ochii albastri, stiam ca este “tare” la fizica pe la olimpiadele din acea vreme, facea furori. Era extrem de modest, parca-i vad tenisii cu care se ducea la ora de sport si pe care-i uita sa si-i schimbe, asteptandu-ma cand ieseam de la ore. Rupea orice floare intalnita-n cale si mi-o aseza timid in mana. Era dintr-o comuna din apropiere si-mi povestea cand ii acceptam prezenta, sa ma conduca acolo cativa metri, ca parintii lui il doreau doctor, mare doctor.
– Si, fa-te doctor ii ziceam eu, privindu-l de sus iar el sarmanul stangaci incerca sa-si ascunda emotivitatea!
Mi-a cerut prietenia, m-am dus odata sa ma intalnesc cu el in parc, era in uniforma de licean, eu intr-o rochie vaporoasa, si nu stiu de ce, rasfatata din mine si imbuibata, aveam un sentiment de rusine .
Anii au trecut si drumurile noastre s-au desparit. El imi scria scrisori de dragoste, adresa era la indemana, locuiam in casa de langa liceu, rupeam scrisorile si nu i-am raspuns niciodata. Stiu ca dupa un an de toceala reusise sa intre printre primii la medicina.
…………………………………………….

Inainte de operatie, i-am spus: ” Vasile, sunt eu, eu..Leni, stii cea din liceu, fata doctorului X….
Poate era mai bine sa tac, poate era mai bine sa nu ne mai fi intalnit vreodata.
Mi-a spus: ” ma bucur Leni; prima dragoste nu se uita niciodata chiar daca fugi de ea, iti apare in cale pe nestiute”.
Au fost doi medici la operatia mea, nu stiu care au efectuat-o; ingrijirea, ocrotirea au fost ireprosabile
…………………………………………

in memoriam Elenei, asa cum a fost o parte din povestea ei de viata;

Adriana, decembrie 2012, cadou dragilor cititori ai acestui site’

Acest articol a fost introdus la data de December 11, 2012 la ora 23:39 in categoria Povesti de viata. La acest articol poti comenta alaturi de alti vizitatori.