Mireasa pentru fiul meu

Adriana ne-a trimis o alta poveste reala de viata cu mentiunea: “Astazi va voi posta o alta poveste de viata reala, traita de o cunostinta a mea. Repet, nu este inspirata de nicaieri, este viata unei femei, asa cum a fost ea pana acum !
… este ultima din acest ciclu, spre a nu plictisi potentialii cititori !”

ADULTERUL

………………….

E toamna tarziu, stau singura pe o bancuta in curte si din cand in cand , cu varful pantofului rascolesc stratul de frunze, asezat covor pe aleea ce duce spre poarta principala. Sunt obosita, abia am sosit din satul meu , undeva pe langa Giurgiu, unde mi-am condus mama pe ultimul drum .Dupa trei luni de veghe continuu, fizic ma simt epuizata, sufleteste doborata, cu toata imbarbatarea rudelor si satenilor:” era batrana Florina, ce vrei acum, toti ne ducem!”. Ce-as fi putut sa le raspund? Ca mi-am pierdut stalpul principal de care m-am sprijinit , ca nimeni nu ma va mai alinta, desi am o varsta inaintata, cu apelativul”fetita mea”, ca va fi trista curtea si casa fara ea? Cine sa-mi inteleaga durerea ? Poate fata mea, cu copii ei, sositi in graba! Nu stiu.
Poate, va intrebati de ce sunt singura? La ora aceasta sotul meu, de fapt concubinul as putea spune, este plecat intr-un tur , o excursie organizata printr-o firma, undeva in strainatate. Eu nu m-am putut duce, fiind retinuta langa mama mea si l-am tot indemnat sa plece el macar pentru a nu pierde toti banii. L-am indemnat, e un fel de a spune, oricum nici sufleteste, nici fiziceste nu stiu daca ar fi fost de acord , sa vina la inmormantarea unei batrane care “l-a deranjat”. Da, l-a deranjat pentru ca intotdeauna i-a spus adevarul in fata. ” Nu conteaza maica, ii spunea mama ca esti om cu functie mare si cu multa carte, daca nu ai pic de suflet, atunci cand s-a intamplat drama si ea a vrut sa stea cu el de vorba, si multe, multe astfel de lucruri.

L-am cunoscut pe cel care azi mi-a ajuns din sot un fel de concubin, candva demult, eram eleva la seral si lucram la o fabrica de textile dintr-un oras in plina dezvoltare iar el abia ce terminase profesionala si se angajase la un combinat de mobila. Eram tineri, saraci amandoi, el venise cu familia in acel oras de undeva de pe langa Focsani. Nu aveam nici douazeci de ani eu, el fiind cu doi ani mai mare decat mine, cand ne-am casatorit insa traiam o iubire intensa iar afructul ei nu a intarziat sa apara, o fetita de toata splendoarea care mi-a bucurat viata si umplut golurile sufletesti, atata cat s-a putut! Nu acceptasem sa locuiesc cu parintii lui, plateam chirie pe la diverse gazde, le tot schimbam deoarece sotul meu era tare irascibil. Eu nu-l cunoscusem asa in scurta noastra prietenie, de dinaintea casatoriei. Din orice, se enerva, trantea, spargea, uneori copilul izbucnea in plans iar noi ne certam.
Ne-am continuat viata, amandoi am terminat liceul si pentru ca se ivise oportunitatea recrutarii din productie iar el fiind un barbat “destept” si “bine” a fost trimis sa absolve o facultate, numita atunci muncitoreasca. Eu am ramas cu liceul, fiind promovata “sefa de tura”.
Cu banii castigati din greu, ajutata de mama, care mi-a crescut fetita pana la scoala dar si cu alimente de la tara, am reusit in anii cat sotul meu era student, sa fac fata greutatilor si sa-l ajut si pe el. De la socrii mei nu am obtinut iertare pentru ca nu am vrut sa locuiesc cu ei in apartamentul de doua camere confort 2, situat intr-un cartier muncitoresc plin de asemenea blocuri, care tocmai atunci se formase.
Era acelasi sot iubitor in ciuda iritabilitatii lui care crescuse in intensitate, ba mai mult capatase si o ingamfare, un aer de superioritate, se intiparise pe chipul lui. Deseori imi spunea” Florina, fii si tu in pas cu moda, imbraca-te altfel, nu vezi, lumea s-a schimbat”. A fi in pas cu moda lansata de cantaretele vremii pe televizoarele alb-negru, inemna sa am bani. Era o mandrie sa ai caciula si guler de vuple polara alba, iar eu le aveam pe acelea, cumparate de la cei care efectuau execursii in vechea URSS, mai taziu ei eu fiind o turista prin URSS si cumparand pentru altii caciuli de vulpe polara si alte accesorii care in tara noastra nu se prea gaseau.
Vremea a trecut, a terminat facultatea, a devenit un om important in timp, cu functie. Viata mea si a copilului adus la scoala de oras, s-a schimbat . Aveam un apartament cu trei camere, mobilat frumos, ne bucuram de tot confortul iar eu, intre timp am parasit serviciul de la vechea fabrica si m-am incadrat ca statistician la o unitate din oras.
Totul era bine si frumos, ma obisnuisem cu felul de a fi al sotului meu, cu schimbarile si aerele lui de grandoman pana cand intr-o zi mi-a spus ca va fi numit la Bucuresti intr-o functie foarte importanta.
Vestea, nu m-a bucurat. Incarcata toata moblia in camioane cu prelata, a luat drumul capitalei. In ciuda temerilor mele , ne-am instalat si aici confortabil, sotul meu avea acuma masina cu sofer si toate avantajele puse la dispozitie celor care ocupau functii. Era totusi un baiat destept si foarte devotat serviciului, nu trata nimic cu superficialitate, pe drept avansase in cariera.
Pana intr-o zi… Era seara, fata, eleva la o scoala buna din capitala, racise,avea temperatura. Ii pusesem in picioare sosete inmuiate in otet, cand sotul meu fericit, radios, a intrat pe usa, mi-a trantit un pachet cu de-ale gurii mai consistent pe masa din bucatarie si mi-a spus ca pleaca intr-o delegatie de o saptamana.. mai departe. Nu am stiut niciodata unde a plecat atunci, increderea mea era oarba, iubirea enorma pentru acest om. Astfel de plecari s-au tot repetat, fie ele si de cate o noapte doua, “sedintele”‘ fiind mai cu seama in Poiana Brasov.
Imi placea sa fie extrem de pus la punct ,asa ca de fiecare data calcam un teanc de camasi, aveam grija ca lenjera lui sa straluceasca, el fiind un tip pedant. Sotul meu se departase incet, incet de mine, ochii ii straluceau vesnic a fericire, ceea ce nu vazusem decat atunci cand eram saraci, elevi la liceul seral. “O prietena” al carei sot lucra cu el, fara sa ma menajeze, mi-a spus intr-o zi” auzi, Floricico, dar tu cum accepti? Nu stii ca barbatul tau este incurcat cu o domnisoara inginera stagiara?” Mai departe, mi-a relatat cu lux de amanunte infatisarea rivalei mele. Desi sufletul imi spunea ca “prietena” are dreptate, am refuzat sa cred. L-am asteptat acasa si cand mi-a spus ca pleaca ” in delegatie”, l-am intrebat calma: “te duci cu ea?”. S-a inrosit, balbait dar a recunoscut:” pana acum te-am iubit pe tine, iarta-ma , nu pot trai fara ea, e totul pentru mine”. Am inceput sa sufar enorm, sanatatea mi-a fost afectata, a introdus divort si-a luat lucrurile si s-a mutat departe, in alt capat al Bucurestiului cu iubita lui, mie lasandu-mi totul dar luandu-mi pentru toata viata, sufletul, fericirea!
Intre timp s-a casatorit cu fata aceea, fiica noastra pe care o intalnea la scoala, eu nu l-am mai primit in casa, pe care o lua la el si de care intr-un fel asi putea spune ca avut grija material, a crescut, era liceana!
Trebuia ca ceva sa intervina si din nou viata mea sa fie data peste cap..
Intr-o seara, imi amintesc era in preajma zilei de 8 Martie, sa fi fost 5-6 martie atunci, cineva m-a sunat strident la usa. Cand am iesit, cine credeti ca era, fostul meu sot cu un brat de trandafiri. Am uitat sa spun ca nicio clipa nu m-am gandit sa-mi refac viata, am suportat totul in tacere, avand pe mama alaturi si fiica mea. L-am intrebat ce cauta, am luat trandafirii din bratele lui ( pacat de flori) si l-am jucat in picioare. A plecat spasit dar nu a cedat! A repetat gestul de cateva ori , pana cand l-am primit in casa. Simteam ca il iubesc la fel de mult. Am devenit din fosti soti, doi amanti infocati si era o fericire sa ghicesc ziua cand va veni sa ma vada. “Delegatiile” , erau acum ale mele! Simteam ca ma razbun pe viata, pe rivala, pe tot!
Singura, mama nu a fost de acord! Ma certa, nu mai spun cum, urat de tot: “ce-ai devenit”? ” te lasi calcata in picioare”, “vai de sufletul tau”. Da, imi pierdusem sufletul, demnitatea tot, in numele iubirii care nu m-a parasit o clipa. Golul, golul din suflet nu se umplea…
Exista un Dumnezeu si nu doarme. Nevasta fostului meu sot a murit din cauza unui cancer de san. Nu m-am bucurat pentru moartea ei in sine, insa, undeva egosimul din sufletul femeii odinioara inselate, a iesit la iveala : ” vezi Dumnezeu nu a dormit, i-am spus cand a venit sa-mi dea vestea”. Am facut toate pregatirile de inmormantarea rivalei, le-a carat cu masina acolo unde locuiau, au venit parintii femeii din Ardeal si totul s-a incheiat. El statea acum mai mult la mine, l-am respins” esti in perioada de doliu!” . Plangea ca un prost, un munte de om ” crede-ma Florina, tu ai fost mereu in sufletul meu, am gresit, fata aia mi-a luat mintile atunci”.
Anii au trecut, avem nepoti, el a ramas un… concubin. A luat o casa frumoasa inr-un cartier nou, a facut testament lasand-o fiicei noastre. Mi-a fost teama sa fac o alta casatorie, cu acest om. Din partea mea, a avut deplina libertate si este stiut ca ” cine greseste o data si aluneca in adulterism, greseste si a doua oara “! Nu a mai contat.
In numele iubirii, mi-am sacrificat viata, am fost judecata, rastignita, am suferit enorm! Golul din sufletul meu, aparut la plecarea din casa si viata mea a celui pe care l-am iubit cu toata fiinta, a acelui om de demult, nu a mai fost umplut. Teama, nesiguranta, neincrederea, suferinta, nu m-au parasit nicio clipa! Ma mir uneori, um de mai traiesc. Degeaba ai tot ceea ce iti doresti material daca sufletul tau este vesnic nelinistit!
Am fost lasa, am fost fricoasa, mi-am calcat demnitatea, nu trebuia sa-l reprimesc. Asta am facut!
……………………………….

Am relatat povestea de viata a cunostintei mele Florina, o “poveste” impropiu-spus, care in realitate este mult mai ampla, pentru ca acei cititori, indeosebi tineretul, sa traga unele invataminte!

Adriana, 27 noiembrie 2012

Acest articol a fost introdus la data de November 27, 2012 la ora 18:30 in categoria Povesti de viata. La acest articol poti comenta alaturi de alti vizitatori.