Diana – Nora Saptamanii (11 iunie 2010)
La Finala Saptamanii din data de 11 iunie 2010, Diana a iesit si de aceasta data pe locul 1, obtinand titlul de Nora Saptamanii cu un procent de 37,8% din votul telespectatorilor.
Pe locul al doilea in randul fetelor protejate de public s-a situat Cristina, care a fost votata in proportie de 30,2 % din partea celor de acasa.
Dintre cele doua fete protejate, Diana a fost cea nominalizata pentru a iesi din casa Nora pentru mama 4.
Ce parere aveti de clasamentul de saptamana aceasta in ceea ce priveste titlul de Nora Saptamanii?
Articol realizat de Raluca Neagu
June 18th, 2010 at 16:49
Pentru Oana.
Multumesc pentru aprecieri. Te rog sa citesti toate comentariile si ma combati cind este cazul. Din pacate, la un moment dat se interfereaza cu altcineva care semneaza tot Monica, de aceea am scris numele orasului in care locuiesc. Noi, u-serii avem pareri si pareri am mai spus, depinde cu ce concurent te asemeni ca gindire, comportament.
Daca eu urasc vulgaritatea, daca sunt un om cinstit cum pot sa apreciez pe cineva care este altfel? E un concurs, profilul concurentului trebuie sa fie bine definiti.
Sunt certata in familie ca atunci, cind timpul imi permite vizionez aceasta emisiune, in special pe internet. Intotdeauna mi-a placut sa analizez comportamentul oamenilor, de altfel cam pe aici imi este … profesia. Cu stima.
June 18th, 2010 at 15:24
Diana degeaba isi respecta atat de mult parintii, daca nu ii respecta pe cei din jurul sau. De fiecare data nu recunoaste nimic, de multe ori chiar D. Gabriela a rugat`o sa fie sincera dar aceasta nu s`a conformat nici macar la atitudienea acesteia. Daca tatal Dianei nu ar fi avut o situatie financiara atat de buna ( dupa cum tot se lauda ei) , Diana ar fi respectat mai mult lumea din jurul sau pentru k nu ar mai fi fost stimulata atat de mult de banii din contul familiei ei. Vali nu va fi fericit alaturi de Diana afara pentru ca mereu s`ar simti inferior ei datorita situatiei financiare si facultatilor Dianei. Acest cuplu nu ar merita sa castige concursul.
June 18th, 2010 at 12:40
se vb de rautatile cristinei…dar diana:”vali a incalcat regulamentul intrand la mine in camera dar si altii au facut acest lucru. E ca proverbul: “Daca moare capra mea sa moara si a vecinului”
June 18th, 2010 at 12:37
foarte bine spus oana:Diti dau drepatate 100%
June 18th, 2010 at 12:36
ce rautati ale cristinei?de ce nu se spune si de rautatile dianei…..”vali a gresit ca a intrat in camera mea dar si altii au incalcat regulametul”e ca proverbul:”Daca moare capra mea sa moara si a vecinului”
June 18th, 2010 at 12:34
am argumente suficiente!
June 18th, 2010 at 10:09
EU NU II INTELEG PE CEI CARE TOT SCRIU DESPRE DIANA CA ESTE FALSA SI NU ADUC NICI UN ARGUMENT . POTE VAD EU ALTA EMISIUNE…. DAR MIE MI S-A PARUT CA DIANA IN CE PRIVESTE CUPLUL EI SI-A SPUS DIRECT SI FARA SA-L MENAJEZE PE VALI PAREREA SI CAM CE A DERANJAT-O ,DESPRE D-na VALI NU A VORBIT PENTRU CA NU PREA AVEA CE. IAR IN CE LE PRIVESTE PE CELELALTE ADUCETI-VA AMINTE DE RAUTATILE CRISTINEI CUM O IRONIZA SI CUM A PROVOCAT-O DE ATITEA ORI IAR DIANA SI-A PASTRAT CALMUL SI DEMNITATEA SI NU S-A COBORAT LA NIVELUL NICI UNEIA. POATE NOI ROMANII SUNTEM OBISNUITI CU REPLICILE DURE CU ”DINTE PENTRU DINTE ”SI TOCMAI CIND INTILNIM UN OM CA DIANA SA CONSIDERAM CA NU ESTE CEVA IN REGULA CU EL . DUPA INCIDENTUL DIN TURCIA TOTI AU SARIT LA GATUL DIANEI ,NU STIU CE A FOST ACOLO, DAR CATI DINTRE NOI S-AR FI ABTINUT? EU NU . INTRA MULTI IN DIRECT SI O FELICITA PE CRISTINA ; PENTRU CE ? MA INTREB EU, ACEASTA A JIGNIT PE TOTI INCLUSIV PE TELESPECTATORI IAR ACUM CERE AJUTOR SA O SCAPAM, DE SOACRA AI ESTE EA CAP[ABILA SA AIBE FAMILIE ,SA IUBEASCA PE CEI DIN FAMILIA LUI LUCIAN ,SA SE SACRIFICE PENTRU VREUNUL DINTRE EI? DACA VA LUA PREMIUL VA FUGI MANCAND PAMANTUL DE TOTI.
June 17th, 2010 at 11:49
comportament**
June 17th, 2010 at 11:49
decat falsitate mai bine….comportamnet ca al cristinei
June 17th, 2010 at 11:48
sunt de acord cu monica….cu cealalata monica(pitesti)nu…..monica esti super gandesti foarte bine…..:D