“Telefon peste moarte…” – poezie de Adrian Paunescu
“Mosii de vara”, tinuti in sambata Rusaliilor, este unul dintre cele mai importante momente ale cultului mortilor. Inainte se credea ca sufletele mortilor, dupa ce au parasit mormintele in Joia Mare si au zburat slobode timp de 50 de zile, se intorc in lumea subterana in sambata Rusaliilor.
Pentru ca aceasta reintoarcere sa se desfasoare fara incidente, oamenii savarseau rituri de induplecare si de imbunare a spiritelor mortilor.
M-am intristat putin, mi-e dor de cei apropiati care au plecat la stele si imi rasuna in minte o poezie scrisa de un geniu romanesc, disparut si el, Adrian Paunescu “Telefon peste moarte…” , poezia este interpretata magnific de WALTER GHICOLESCU .
Trimis de Violeta
În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Si n-am ce număr să formez.
Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.
De convorbiri cu ei sunt gata
Si în necunoscut mă zbat,
Ii sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.
Au numere secrete parcă
Si aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.
Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.
Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
Si nu mai vine înapoi.
Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.
Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.
Monica ( P ) as dori sa nu citesti aceste randuri, la tine este o rana deschisa, vom fi alaturi de tine pana se va estompa.
Loading ...
June 7th, 2012 at 16:24
Multumim,Violeta,eu nu mai parinti si am plans la ascutarea acestei minunate melodii, frumoase versuri si mi/a venit un dor de ei..dureros!
June 7th, 2012 at 06:54
mura draga, la cat m-ai criticat pe acest site, in sfarsit ti-a placut si la mine cand am redat o o patanie reala, are putea fi fatala unui om”curios”!
Deci, imi citesti tot ceea ce scriu, mersi !
June 6th, 2012 at 04:14
citind poezia am inceput sa pling , caci dorul de parinti este mare indiferent de virsta, la faza cu patul ars ma-m cutremurat dar la urma povestea cu telefonul – am ris sanatos – multumesc frumos- pentru Monica P
June 5th, 2012 at 20:15
Monica(P), O My God!!!! Ha-ha-ha-haaa!!
June 5th, 2012 at 20:08
Vreau sa va mai spun o intamplare la fel de reala, jur !
Daca vreuna sunteti fricoasa, nu cititi ! Sau va documentati, asa cum am facut eu.
S-a intimplat la o verisoara a mea, undeva la tara. Tot asa saraca, sotul in urma unui cancer, s-a dus. La cateva saptamani am primit un telefon. Era foarte agitata, plangea, tipa mai degraba. Problema ei era urmatoarea: s-o ajut cu niste bani sa cumpere un alt pat sa-l de de pomana la sase saptamani, ca avenit barbatu-sau noaptea si a spart patul, l-a ars….
Eu am crezut ca a luat-o razna, am rugat-o sa se linisteasca si sa-mi detalieze cum s-a intiamplat, desi incepusem sa tremur…
Zice ea sarmana; ” a venit ca un ochi mare albastru si rosu, a intrat prin geam, nu a spart geamul, s-a oprit sub patul ala si l-a ars, l-a facut tandari, a facut zgomot si a disparut…
Eu stiam multe despre fulger globular si la asta m-am gandit, dar cum sa-i explic…
In fine, stiti cum s-a linistit? prin dezgropare
June 5th, 2012 at 19:31
Va spun, pe cuvant de onoare, ca este foarte adevarat !
June 5th, 2012 at 17:52
Monica,am ras cu lacrimi,cum naiba sa nu razi de asemenea traznaie,sti,cand se loveste cineva sau se impiedica eu rad,nu ma pot abtine,de aceea am ras,abia astept sa vina sotul sa ii povestesc poanta,ii mai citesc si pamflete cateodata sa-l mai imbunez ca ma uit la em.
June 5th, 2012 at 15:45
Violeta,cat adevar!!!Imi vine sa plang ,fara oprire!Super!
Monica,am si ras,am si plans,de acea intamplare!Pup!
June 5th, 2012 at 14:53
Imi place foarte mult poezia lui Adrian Paunescu! Multumesc, Voleta!
Se inchid si ranile deschise dar amintirile emotioneaza !!!
Am sa va spun o patanie reala : o cunostinta de-a noastra a trecut in lumea dreptilor, tanar fiind. Nevasta-sa, a anuntat la pomana de dupa inmormantare ca i-a lasat telefonul la el, nu a lasat-o inima sa-l ia.
Un alt cunoscut din cercul nostru, seara, ajuns acasa, a sunat ca sa se convinga sau stiu eu ce a fost in capul lui !!!
De la capatul firului i-a raspuns o voce somnoroasa.
“Curiosul” a facut infarct si numai o minune l-a salvat!
Ce credeti ca s-a intamplat: socrul raposatului i-a luat telefonul din buzunar cu cateva minute inainte de a pune capacul. A uitat sa spuna !!!