Mirela Boureanu Vaida a fost premiată pentru rolul din musical-ul “Rebecca”
Frumoasa prezentatoare de la “Mireasă pentru fiul meu”, Mirela Boureanu Vaida, a avut ieri parte de un eveniment special, un semn frumos de apreciere a eforturilor întregii echipe din musicalul “Rebecca”, din a cărui distribuţie face parte.
Deşi este în fiecare zi, de luni până sâmbătă, alături de telespectatorii Antena 1, moderând îndrăgitul reality-show “Mireasă pentru fiul meu”, Mirela nu a uitat de pasiunea ei pentru muzică, chiar dacă acest lucru presupune să facă faţă unui program foarte încărcat. Ieri, Mirela a participat la decernarea premiilor revistei Actualitatea Muzicală, editată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România unde, alături de colegii săi de la Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”, a primit premiul “Spectacolul Anului 2011” pentru musical-ul în care joacă, “Rebecca” în regia lui Attila Béres. Imediat după decernarea premiilor, frumoasa prezentatoare s-a reîntors la platoul de filmare pentru a le aduce celor de acasă, de la ora 14.00, cele mai noi întâmplări din viaţa concurenţilor de la “Mireasă pentru fiul meu”.
April 24th, 2012 at 19:37
FELICITARI PENTRU PREMIU!!!!!!!!! CA MODERATOARE A EMISIUNII”MPFM”SUB ORICE CRITICA .PANA ACUM AU MODERAT DIANA SI CATALIN IAR ACUM MODEREAZA IONUT SI DRAGOS.
April 7th, 2012 at 18:44
bravo mirela ami place cum moderez emisiunia mpfm si cum canti.
April 6th, 2012 at 15:32
daca este buna la muzica si teatru,nu inseamna ca poate fi si un bun moderator,nu poti excela in toate,daca aceasta editie a lasat de dorit,mult sub ce era inainte ,de vina este si moderatorul,multe party-pliuri,multe faze in care scapa de sub control desfasurarea showlui,de multe ori concurentul catalin vorbea in locul ei si peste ea,nu a facut fata acestuia.