Mireasa pentru fiul meu

Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care şi-a făcut apariţia în secolul XIX. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie).

Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcţie de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată în emisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general ni-l imaginăm pe Moş Crăciun ca fiind îmbrăcat într-un costum roşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-o ţară nordică. Spiriduşii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sanii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planşă de surf în Australia). Moş Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) şi pune cadourile sub pomul de Crăciun sau în cismele pregătite special pentru aceasta.

Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns mitul lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, în cel mai bun caz de cerbi. Astăzi nu poate fi despărţit – nici în imaginaţia copiilor, nici în pregătirile părinţilor – de sărbătoarea Ajunului (seara de 24 decembrie). În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în “Moş Gerilă”, ceea ce a provocat riposta promptă a lui Al.O.Teodoreanu-Păstorel într-un distih celebru care, din motive de purism academic, nu poate fi redat aici.

Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume.

În 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale.Nast este şi cel care a “stabilit” în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord.Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.

În Italia, într-o emisiune televizată pentru copii, s-a demonstrat în mod “ştiinţific” – pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor – inexistenţa lui “Babbo Natale” (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor. Această “demonstraţie” este inclusă şi în articolul din Wikipedia italiană dedicat lui “Babbo Natale”, cu concluzia stupidă: Babbo Natale è morto!

În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca-Cola va difuza astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Acest articol a fost introdus la data de December 25, 2008 la ora 00:04 in categoria Diverse. La acest articol poti comenta alaturi de alti vizitatori.