cand soptea cald rima-n glas
intr-un ritm, dulce popas,
avea soarele in suflet,
codrii, izvoarele-n cuget,
si tot neamu-n al sau planset…

cu tocul, tusul de sange,
in ganduri versul il strange,
cu iubire, dor de mama,
cu iubirea de o seama,
cu iubirea, el tot cheama…

fost atunci, cerul cu stele,
cu dorurile din ele…
azi in ode-l canta unii,
lunatici, frumosi, nebunii,
il cauta-n muntii lunii…

il gasesc Luceafar, sus,
de iubire e rapus,
dar in suflet e patruns,
iar in ganduri el e dus,
in rasarit si-n apus…

numai unii ce nu-l stiu,
nu-nteleg, nu-i prea tarziu
sa caute-n rani adanci,
suferinte, patimi dulci,
iubiri duse, printre cruci…

cu cititul pauper,
sa-l citeasca mai prosper
dintr-o pagina de cer
orbii, ce-l citesc … si sper
Luceferii ce nu pier
se descopera in inimi,
in plansul sarat din lacrimi…
in poeme, aur, vers,
in astrii din Univers…

si atunci cand il gasesc,
daca-s calzi, daca doresc
sa-l cunoasca, sa-l iubeasca,
din inima romaneasca !
Eminescu, nume-n cant
din inima de pamant
romanescul din cuvant …
(Cami – 15 ian 2014)

http://www.youtube.com/watch?v=XQk_grWs6lA
Din cand in cand – M. Eminescu